WhatsApp sabotează posesorii de iPhone: cum te face să renunți la telefoanele Apple

de: Alexandru Puiu
28 10. 2021

Încă de la primele versiuni de WhatsApp, creatorii aplicației au inclus un mecanism de backup. Acesta te ajuta să transferi toate conversațiile și conținutul media între două telefoane. Din păcate, niciodată nu a funcționat între platforme, de pe iPhone pe Android sau invers, până acum.

Deja de câteva luni, în cazul în care ai un iPhone și vrei să treci la un terminal Samsung de top, datorită unui parteneriat cu WhatsApp al sud-coreenilor, ai putut să-ți transferi toate conversațiile din WhatsApp. După transferul datelor, era ca și cum nici nu ai schimbat telefonul. Toate conversațiile, fotografiile sau clipurile primite erau în fereastra de chat potrivită. În sens invers nu este posibil, de pe Samsung pe Android.

WhatsApp te ajută să scapi de iPhone

De câteva zile, Google a dezvălui noile sale smartphone-uri pentru 2021. Este vorba de Google Pixel 6 și Google Pixel 6 Pro. Cu această ocazie, gigantul din Mountain View a dezvăluit că noile smartphone-uri vor putea cu ușurință să transfere toate informațiile din WhatsApp de pe un iPhone. Singura condiție menționată era necesitatea unui cablu de date, USB-C la Lightning.

Pe lângă acel anunț, însă, Google a mai venit cu o veste bună. Deși numărul lor este la această oră infim spre inexistent, toate terminalele care rulează sau vor rula Android 12, vor putea de asemenea să migreze conversații WhatsApp de pe un iPhone, în direcția lor, în doar câțiva pași simpli.

Îți conectezi noul telefon cu Android la vechiul iPhone, iar în procesul inițial de configurare al noului tău smartphone, la un moment dat, vei ajunge la un mesaj cu textul ”Move Chats to Android” (Mută conversațiile în Android). Pornești WhatsApp pe vechiul iPhone, scanezi un cod QR care îți apare pe terminalul Apple, iar lucrurile ar trebui să meargă ca unse din acel moment, având în vedere că transferul se efectuează prin fir, nu wireless.

În mod regretabil, însă, posesorii de iPhone nu se bucură de același privilegiu. Asta înseamnă că datele de WhatsApp de pe Android pe iPhone nu pot fi transferat și este improbabil să se întâmple asta prea curând.